Campionatele Nationale de 10 dansuri 13-14 Aprilie

Tinerii și copiii cu dizabilități beneficiari ai Asociației Luceafărul au avut onoarea de a dansa în deschiderea Campionatul Național de10 Dansuri și Sub 21 ani, ce se desfașoară la Sala Polivalentă din Piatra Neamț în perioada 13-14 aprilie 2019. Campionatul se desfășoară sub egida Federației Române de Dans Sportiv și este organizată de Cluburile RAY”S DANCE din Piatra Neamț și DANCE ENERGY Iași.

Dansatorii Asociației Luceafărul, coordonați de d-na coregraf Anda Maria Acristinei, au evoluat pe scenă cu sprijinul a trei tinere voluntare de la Ansamblul Folcloric ”Comorile Neamțului”. Emoțiile și așteptarea și-au pus amprenta asupra evoluției tinerilor dansatori, dar,cu toate acestea, au fost minunat de frumoși! D-na coregraf Anda Maria Acristinei  este presedinta Asociației Culturale ”Comorile Neamțului”,cu care ASPNS-Luceafărul are încheiat un Protocol de colaborare.